Home » Istorie » Una dintre ultimele bijuterii făcute de către neanderthalieni a fost descoperită în Spania

Una dintre ultimele bijuterii făcute de către neanderthalieni a fost descoperită în Spania

Publicat: 11.11.2019
Arheologii au descoperit în Spania un colier vechi de 40.000 de ani, care a fost realizat de către neanderthalieni.

În timpul unor săpături în peştera Cova Foradada, un sit aflat pe coasta mediteraneană nord-estică a Spaniei, arheologul Rodríguez-Hidalgo şi echipa acestuia au descoperit dovezile a ceea ce ei consideră a fi „ultimul colier făcut de neanderthalieni”, notează Science Alert.

„Neanderthalii au folosit oasele de vultur ca elemente simbolice, probabil ca pandantive de colier, încă de la începuturile Paleoliticului mijlociu”, explică arheologul Antonio Rodríguez-Hidalgo, de la Institutul Evoluţiei în Africa (IDEA).

În mod obişnuit, neanderthalienii sunt consideraţi a fi o specie arhaică de oameni, detaliile despre aceştia fiind relativ puţine, un astfel de studiu oferind informaţii şi despre cultura lor materială şi nu doar despre fizionomia sau codurile lor genetice.

În peştera Cova Fadada, arheologii au identificat rămăşiţele unui picior de vultur imperial spaniol, Aquila adalberti, care prezentau urme care nu indicau consumul de către alte animale. Comparând fragmentul osos cu alte descoperiri realizate de-a lungul timpului, cercetătorii au ajuns la concluzia că acesta provenea de la un colier realizat de către neanderthalieni.

Credit foto: Antonio Rodríguez-Hidalgo

Un aspect interesant pe care oamenii de ştiinţă ţin să îl sublinieze în ceea ce priveşte acest fragment din colier este perioada în care acesta a fost realizat, în urmă cu 39.000 de ani, perioadă în care neanderthalieni dispăreau din Peninsula Iberică. 

„Această descoperire excepţională consolidează interpretarea lor (n.r. a fragmentelor osoase) ca elemente simbolice, susţinând faptul că neanderthalii au transmis conotaţii simbolice legate de marile animale răpitoare ca societăţile tradiţionale actuale”, explică cercetătorii într-un articol.

Din păcate, simbolismul pe care neanderthalienii îl asociau cu diferitele animale şi cu vulturul imperial spaniol, în particular, putea varia între diferitele grupuri, sunt de părere cercetătorii care nu exclud, totuşi, posibilitatea unei minime unităţi semnatice între grupuri.

Studiul a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase